Ladislau Boloni, din nou în Liga Campionilor. A condus primul antrenament! „Știu că oamenilor le place să vorbească despre miracole” | FOTO

Ladislau Boloni, din nou în Liga Campionilor. A condus primul antrenament! „Știu că oamenilor le place să vorbească despre miracole” | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ladislau Boloni, ultima oară la Royal Antwerp, a fost instalat pe banca tehnică a celor de la Gent, vicecampioana Belgiei.

Antrenorul român, 67 de ani, a condus primul antrenament al echipei în această dimineață.

„Bună ziua, numele meu este Laszlo Boloni. Încerc să rămân serios, dar nu este uşor când sunt atât de fericit. Sunt încântat că unul dintre cele mai importante cluburi din ţară m-a contactat. Belgia este a doua mea casă şi pot face un pas înainte alături de această echipă. Ştiu că oamenilor le place să vorbească despre realizarea unor miracole. Îmi doresc acelaşi lucru! Bineînţeles că îmi place să jucăm spectaculos, dar avem nevoie şi de rezultate” a declarat Boloni.

Ladislau Boloni îl înlocuieşte pe danezul Jess Thorup, cel care a avut un start slab de sezon: Gent a pierdut în priemel două etape cu Sint-Truidense şi Kortrijk. Nordicul fusese instalat în funcție în octombrie 2018.

Fostul mare internațional român e apreciat în Belgia, acolo unde în afară de Anwerp a antrenat-o şi pe Standard Liege, în perioada 2008 – 2010, devenind campion în 2009.

  • Gent va juca în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. În ediția trecută a eliminat-o pe Viitorul în turul doi preliminar al Europa League (6-3 acasă, 1-2 în deplasare).
  • Boloni a fost la Antwerp din iulie 2017 până în luna mai 2020.Atunci când sezonul a fost oprit din cauza pandemie de COVID-19, echipa era pe locul patru în campionat şi calificată în finala Cupei Belgiei – contra celor de la FC Bruges. Antwerp a câştigat trofeul, 1-0, dar sub conducerea noului antrenor, Ivan Leko.
  • Fost selecţioner al echipei naţionale a României (2000 – 2001), Ladislau Boloni a mai pregătit pe AS Nancy (1994 – 2000), Sporting Lisabona (2001 – 2003), Rennes (2003 – 2006), AS Monaco (2006), RC Lens (2011) ori PAOK Salonic (2011 – 2012).
  • Sâmbătă, în etapa a 3-a, Gent şi Antwerp se vor duela
  • Gent are un titlu de campioană în 2015 şi trei Cupe ale Belgiei (1964, 1984, 2010), iar printre antrenori s-a aflat şi Mircea Rednic (octombrie 2013 – aprilie 2014), bun prieten cu Boloni.

Foto: Photo News

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×